Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Cotidianul
Anul şi data apariţiei: 02.08.2009
Tematica: discursul vis a vis de autonomie
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Izabela Niculescu
Titlul articolului: Băsescu, huiduit în absenţă, în Secuime
Acces online: https://www.cotidianul.ro/basescu_huiduit_in_absenta_in_secuime-72790.html



Declaraţia preşedintelui Traian Băsescu rostită săptămâna trecută la Budapesta, potrivit căreia nu va exista niciodată autonomia Ţinutului Secuiesc, a atras huiduielile mulţimii adunate duminică în faţa Prefecturii Covasna la un miting de protest faţă de posibila schimbare din funcţii a directorilor maghiari.

La miting s-au adunat în jur de 2.500 de maghiari din Covasna şi Harghita, iar, în momentul în care liderii care au rostit discursuri au amintit de Traian Băsescu şi de afirmaţia sa, cum că nu va fi niciodată autonomia Ţinutului Secuiesc, secuii au început să-l huiduie pe şeful statului şi i-au solicitat să-şi ceară scuze şi să-şi retragă declaraţiile pe această temă, informează NewsIn. “Traian Băsescu să-şi retragă declaraţiile care au indignat Secuimea”, solicită participanţii la "Marea Adunare de la Sf.Gheorghe" în petiţia lor. Totodată, liderii care au rostit discursuri pe marginea acestui subiect au afirmat că politicienii trec, declaraţiile trec, însă Secuimea există şi va exista, ea rămâne.

Lozincile privind autonomia şi necesitatea respectării raportului etnic în privinţa şefilor descentralizatelor au fost însă intens aplaudate de manifestanţii adunaţi în faţa Prefecturii judeţului Covasna.

Mitingul iniţiat de bisericile istorice maghiare la Sfântu-Gheorghe a adunat aproximativ 2.500 de maghiari veniţi din judeţele Covasna şi Harghita ca să protesteze faţă de eventualele schimbări din funcţie ale directorilor maghiari de instituţii deconcentrate şi să ceară respectarea proporţiei etnice şi în acest domeniu.

Potrivit organizatorilor, faptul că 75% din populaţia judeţului este maghiară nu poate fi ignorat, iar acest raport trebuie respectat şi la conducerea instituţiilor deconcentrate.

Participanţii au înregistrat la Prefectură şi o petiţie cu zece puncte în care solicită şi autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Petiţia este adresată Preşedinţiei României, Guvernului României şi Parlamentului European, urmând a fi transmisă prin parlamentarii şi europarlamentarii maghiari.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Budapesta, că România nu va acorda niciodată autonomie Ţinutului Secuiesc deoarece, prin Constituţie, este definită ca un stat unitar suveran, în schimb susţine drepturile individuale ale minorităţilor.

Întrebat de un jurnalist maghiar când va fi conferită autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, preşedintele Traian Băsescu a răspuns că termenul când acest lucru s-ar putea întâmpla este niciodată. "Acesta este niciodată, pentru că România este definită ca stat unitar suveran şi nu cred că vreun politician român ar avea o altă abordare decât Constituţia", a declarat preşedintele Traian Basescu la finalul unei întrevederi cu omologul său maghiar la Palatul prezidenţial din Budapesta.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.